Azi avem pentru voi un smartphone flagship cu hardware de invidiat si look impecabil. Este vorba despre terminalul ZTE Nubia Z18. Telefonul a fost anuntat oficial destul de recent. Spre bucuria noastra, Nubia Z18 si-a facut aparitia pe site-ul Banggood la pretul de 530 dolari. Device-ul va fi lansat spre vanzare in curand.

Z18 este un model care va fi destul de cautat de fanii Android din Romania. Suntem convinsi ca terminalul va fi adus la noi in tara si speram ca pretul nu va depasi cu mult valoarea de 530 USD (in jur la 2200 lei).

Acest nou ZTE se numara printre cele mai puternice smartphone-uri de pe 2018. Asta ne-a convins sa realizam pentru voi un articol usor de citit in care sa va prezentam parerile noastre despre device si principalele 5 motive pentru care acest super telefon isi merita locul in cosul vostru de cumparaturi.

1. Snapdragon 845 si acumulator cu Quick Charge 4.0

ZTE Nubia Z18 este un dispozitiv care pune mult accent pe performante de cel mai inalt nivel. Cu toate ca ZTE a primit recent din partea guvernului american o amenda uriasa (peste 1 miliard de dolari) si le-au fost oprite complet operatiunile in SUA, gigantul chinez incet, incet isi revine.

Procesul de reintrare in ‘circuitul’ smartphone-urilor este destul de complicat in ziua de azi mai ales cand competitia este atat de acerba.

Cu toate acestea, ZTE inca poseda expertiza si resursele necesare pentru a redeveni unul dintre marii producatori chinezi de telefoane la nivel global. Noi consideram ca noul Nubia Z18 este un model care poate influenta in mod pozitiv dezvoltarea producatorului chinez.

Ne-am abatut un pic de la subiectul principal al acestui punct din articol, si anume configuratia. Z18 este un smartphone foarte potent care poate face ‘ravagii’ in benchmark-uri si utilizarea de zi cu zi.

Asta se datoreaza urmatoarelor componente: chipset-ul Qualcomm Snapdragon 845 (octa-core, 2.65GHz), procesorul grafic Adreno 630, 6GB memorie RAM LPDDR4X si 64GB ROM tip UFS 2.1. Excelent 🙂

Componentele de mai sus sunt alimentate cu energie de catre acumulatorul de 3450mAh. Atrage atentia faptul ca bateria dispune de tehnologia de incarcare Quick Charge 4.0. Aceasta tehnologie pune la dispozitie 18W putere de incarcare. Asta inseamna timpi foarte redusi la alimentarea cu energie a acumulatorului.

2. Conectivitate puternica, insa cu cateva lipsuri

Trebuie sa recunoastem ca am stat un pic pe ganduri in ceea ce priveste cel de-al doilea motiv pentru cumparare. Insa, la o privire atenta peste caracteristicile hardware, am considerat ca zona de conectivitate a noului ZTE Nubia Z18 merita extra atentie din partea noastra.

Per total, terminalul este destul de impresionant din acest punct de vedere. Insa, din pacate lipsesc cateva elemente importante. Prima data haideti sa aruncam o privire peste atuuri.

Device-ul este echipat cu 4G LTE Cat 18 (1.2Gbps download/150Mbps upload), iar asta este impresionant. In acest moment, nu sunt multe telefoane echipate cu conexiune de internet mobil atat de rapida (exceptand modele super high-end gen Galaxy Note 9 si altele).

Mai avem Dual 4G VoLTE (LTE pe ambele SIM-uri), Bluetooth 5.0, WiFi 802.11 a/b/g/n/ac, DLNA, scanner amprente (pe spate), giroscop, Face Unlock, GPS/AGPS/GLONASS/Beidou si port USB tip C (compatibil OTG). Excelent 🙂

Si acum este momentul sa trecem in revista ‘lipsurile’. Smartphone-ul nu dispune de slot MicroSD si jack audio 3.5mm. Noi credem ca lipsa jack-ului nu este decisiva, deoarece cu partea de auditie se ocupa portul USB C.

Lipsa slotului MicroSD poate fi considerata de unii utilizatori un mare minus. Cei 64GB ROM sunt incapatori, insa daca stochezi multe poze si muzica, in scurt timp vei ramane fara spatiu de stocare.

3. Display cu ‘notch’ mic si elegant

Din punctul nostru de vedere, afisajul care motorizeaza smartphone-ul Nubia Z18 este bun, insa e departe de a fi la nivelul unui ecran Huawei sau Samsung.

Daca punem la socoteala pretul de aproximativ 2200 lei, putem intelege acest aspect. Practic, afisajul este cam la nivelul celui care echipeaza flagship-ul de buget Xiaomi Pocophone F1 iar asta este perfect ok.

Avem panou IPS LCD dotat cu diagonala de 6 inci, raport 18:9, rezolutie FHD+ (2160×1080 pixeli), ratie ecran corp de peste 91 procente (91.8) si un respectabil 403PPI.

Alte detalii tehnice de interes sunt luminozitatea de 500 niti si rata contrast de 1500 la 1. Noi consideram ca afisajul are caracteristici destul de potente.

Ca si design, afisajul arata impecabil (fara nici o exagerare). Lipsesc cu desavarsire marginile laterale iar sticla Corning Gorilla Glass 3 care imbraca ecranul este curbata destul de evident inspre ambele parti laterale.

Ramele negre de sus/jos sunt foarte inguste iar in zona de sus a ecranului poate fi zarit un decupaj mic si stilat, in care este incorporata unitatea foto pentru poze selfie.

Ca tot am mentionat de design, haideti sa analizam partea din spate si marginile device-ului. ZTE Nubia Z18 poseda carcasa din sticla dotata cu finisaje glossy elegante.

Vrem sa mentionam ca sticla de pe spate este usor curbata inspre laterale iar asta asigura un efect vizual placut. Pe margini, de jur imprejurul device-ului, sade o rama metalica colorata in ton spatele din sticla (negru, rosu sau albastru).

4. Sistem dual-camera cu OIS

ZTE este un producator cu acces direct la cele mai noi tehnologii din industrie. Acest aspect este perfect oglindit de dotarile sistemului dual-camera.

Avem perechea de senzori 16MP+24MP, inteligenta artificiala (identifica diverse tipuri de peisaje, obiecte, locuri, cladiri etc), flash LED dual, tehnologie Dual Pixel PDAF pentru focalizare rapida, functie OIS (stabilizare optica a imaginii), lentile cu diafragma F1.6, senzori foto/video tip CMOS, auto-HDR si video 4K cu 30fps. Impresionant, nu? 🙂

Noi speram ca ZTE va introduce intr-un viitor update functia de filmare video la 4K cu 60 de cadre pe secunda. Chipset-ul Snapdragon 845 este capabil de 2160p 60fps si totul depinde de inginerii software de la ZTE.

Sistemul dual-camera vine cu design minimalist, care nu doreste sa atraga atentia prea mult. Din punctul nostru de vedere asta este in regula.

# Uite restul de specificatii

  • Sistem de operare Android 8.1 Oreo (interfata grafica Nubia UI 6.0); asistent vocal Maverick Voice
  • Camera secundara 8-megapixeli, apertura F2.0, senzor CMOS, HDR, video 1080p 30fps
  • Difuzor audio cu tehnologie DTS; sunet 32 bit/ 384kHZ
  • Accesorii: husa silicon, cablu USB C- jack 3.5mm
  • 148.6 x 72.6 x 8.6 mm si 172 grame

ZTE Nubia Z18 – CONCLUZIE SI PRET

Smartphone-ul ZTE Nubia Z18 este un device high-end Android interesant. Trebuie sa recunoastem ca raportul pret/dotari este bun chiar si in comparatie cu deja celebrul Xiaomi Pocophone F1.

Bineinteles ca terminalul Xiaomi are cateva atuuri in maneca (slot MicroSD, jack 3.5mm, baterie mai mare), insa per total Nubia Z18 poate devenii un concurent serios pentru Pocophone F1. Insa, asta cu conditia ca device-ul ZTE sa ajunga in Romania pentru un pret curprins intre 2000-2200 lei.

Via: Nubia.com

ABOUT THE AUTHOR:

Imi plac gadget-urile, in special cele echipate cu Android. Primul meu smartphone a fost HTC Evo 3D. Un super telefon la vremea lui si de care imi aduc aminte cu mare placere. In prezent, device-urile mele preferate sunt phablet-urile si tabletele. Zi de zi folosesc un smartphone chinezesc destul de performant, in speta modelul Coolpad Cool 1 Dual. Nu ratez insa sansa de a butona gadget-uri si din afara ecosistemului Android.