Uite Infinix Note 50 Pro 4G pareri si pret in Romania. Cum in ultima perioada am fost prinsi cu testarea a catorva device-uri, partea de publicare articole standard pe site a fost pusa temporar pe standby.
Astazi reluam activitatea si ne focusam pe un device mid-range premium interesant 🙂 Subiectul acestui articol este Note 50 Pro (versiune 4G), terminal creat si dezvoltat de catre brand-ul chinezesc Infinix.
Prima data ne indreptam atentia spre partea de pret. Va mentionam ca dispozitivul este la vanzare pe site-ul oficial infinixstore.ru (Polonia) pentru suma de 1549 zl – in jur de 364 euro. Ne putem astepta ca smartphone-ul sa fie lansat curand in Romania pentru pretul de aproximativ 1853 lei. Va tinem la curent in legatura cu acest aspect.
Inchidem segmentul introductiv cu cateva mici detalii despre cele mai cool dotari oferite 🙂 Avem un panou AMOLED de refresh inalt, incarcare wireless, design premium si camera principala cu OIS.
[UPDATE 21-10-2025] Terminalul Note 50 Pro 4G este la vanzare pe site-ul eMAG.ro pentru suma de 1500 lei (8GB RAM/256GB).
ASPECTE FORTE
# Display AMOLED plat, 6.78 inci, 2436×1080 pixeli, refresh max 144Hz, luminozitate max 1300 niti, coloristica pe 10 bit, spectru culoare DCI-P3, ratie ecran/corp de peste 90%, tehnologii – Always On, PWM dimming 2160Hz
# Design – rama metalica, protectie IP64 (durabilitate la praf si stropiri cu apa), profil slim 7.32mm
# Media – boxe stereo cu optimizare JBL, motor de vibratii x-axis linear
# Acumulator – 5200mAh cu fast charging 90W si wireless charging 30W (compatibil doar cu pad-uri Infinix MagCharge)
Infinix Note 50 Pro 4G pareri – CATEVA OBSERVATII
Tot ce putem spune este – destul de impresionant 🙂 Daca privim cele enumerate, am putea spune lejer ca terminalul este unul mid-range premium cu valente high-end. Insa, va precizam inca de pe acum ca device-ul are configuratie pur mid-range (non premium). Speram ca nu v-am produs tristete cu acest aspect 🙂 Lasam gluma de-o parte si spunem cateva vorbe despre dotarile din lista de sus.
Nu exageram cand spunem ca pe partea de design, display-ul este foarte impresionant. Panou AMOLED plat cu diagonala de 6.8 inci (pardon, 6.78 inci) si ratie ecran/corp de peste 90% este chiar oau 🙂 Display-ul isi dezvaluie originile mid-range prin rezolutia FHD+ si luminozitatea maxima ok (1300 niti), insa clar nimic iesit din comun.
Apropo de telefoane echipate cu ecran AMOLED plat, mentionam ca noi am avut in teste cateva astfel de device-uri 🙂 Aici evidentiem Motorola Moto G86 5G, Poco X7 Pro (review), Motorola Edge 50 Neo (review) si OnePlus Nord 4.
Revenim la subiectul zilei. Incheiem segmentul de observatii cu cateva vorbe si despre acumulator. Si aici, lucrurile se prezinta impresionant 🙂 Va reamintim ca terminalul dispune de 5200mAh, incarcare rapida 90W si incarcare wireless 30W.
Ca si fapt divers, echipa GadgetLab a avut la teste un telefon mid-range buget echipat cu wireless charging 🙂 Este vorba despre Motorola G75 5G (review).
Configuratia este in regula, insa nimic iesit din comun
# Chipset 4G MediaTek Helio G100 Ultimate 6nm
# 8GB RAM LPDDR4X + 256GB stocare tip UFS 2.2
Infinix Note 50 Pro 4G pareri – CATEVA OBSERVATII
Hmmm… terminal de peste 1800 lei motorizat de chipset 4G ? Asta nu este in regula. La aceasta suma, clar ca chipset-ul trebuia sa fie unul notabil mai rapid decat Helio G100 si capabil 5G. Aici ne gandim la propulsorul MediaTek Dimensity 7300.
Apropo de acest chipset, echipa GadgetLab a avut la teste cateva smartphone-uri motorizate de CPU-ul Dimensity 7300. Aici evidentiem Motorola Edge 60 si Motorola Edge 60 Fusion (review). Cu aceste aspecte precizate, revenim la subiectul acestui segment.
Chipset-ul Helio G100 Ultimate este practic un Helio G100 cu cateva mici upgrade-uri (facute GPU-ului). Denumirea ‘Ultimate’ este cam aiurea. Mai corect era Helio G100S sau ceva similar.
Ca si fapt divers, va mentionam ca destul de recent am testat Xiaomi Redmi Pad 2 (dispune de Helio G100).
Infinix Note 50 Pro 4G pareri – GANDURI DE FINAL
Infinix Note 50 Pro 4G este fara indoiala un smartphone interesant (spre foarte interesant). Insa, combinatia de chipset (4G) mid-range standard (daca se poate spune asa) + pret echivalent cu 364 euro – 1853 lei este cam dezechilibrata. In aceasta suma, telefonul trebuia sa aiba un chipset cu peformante adecvate si capabil 5G.
Este evident ca device-ul are multe dotari foarte ok. Datorita acestui aspect, hai sa zicem ca ne putem impaca cu un pret de cel mult 1400 lei (parca si asa este mult).
UITE RESTUL DE CARACTERISTICI TEHNICE
- Sistem de operare Android 15 cu interfata XOS 15; 2 upgrade-uri OS
- Camera principala 50MP (OIS) + UW 8MP, video 2K 30fps
- Camera selfie 32MP, video 2K 30fps
- Conectivitate – Dual SIM, WiFi 802.11 ac, Bluetooth 5.4, NFC, USB C 2.0, Radio FM, GPS
- Senzori – griscop, compas, accelerometru, lumina, proximitate, amprenta (in ecran), infrarosu
- Hi-Res Audio, Hi-Res Wireless Audio
- Spate din plastic, culori – gri, mov, negru; greutate 198 grame

