Iata Xiaomi Redmi 9C pareri si pret in Romania. Sarbatorim sosirea mult ravnitului weekend cu un smartphone entry-level interesant si bine echipat.
Terminalul se numeste Redmi 9C si este pus laolalta de catre popularul brand chinezesc Xiaomi. Prima data facem un pit stop in zona focusata pe pret 🙂 Va mentionam ca telefonul este oferit de producator in 2 versiuni:
2GB RAM + 32GB – 119 euro (in jur de 576 lei)
3GB RAM + 64GB – 139 euro (in jur de 673 lei)
Ne putem astepta ca device-ul sa patrunda pe piata din Romania destul de curand. Va tinem la curent in legatura cu acest aspect.
[UPDATE 28-08-2020] Redmi 9C este la vanzare pe eMAG pentru 550 lei (varianta 2GB RAM/32GB) si 650 lei (varianta 3GB RAM/64GB).
Purcedem mai departe si va precizam ca recent noi am publicat pe site-ul nostru un articol destul de critic la adresa mezinului gamei Redmi 9, in speta smartphone-ul Redmi 9A. Motivul pentru care am fost destul de duri cu terminalul Redmi 9A este simplu: device-ul este inferior smartphone-ului Xiaomi Redmi 8A pe care il inlocuieste.
# Xiaomi Redmi 9C pareri
In acest context, care este treaba cu noul terminal Redmi 9C ? Telefonul are cateva aspecte similare cu ale versiunii 9A, insa per total device-ul aduce cateva dotari si imbunatatiri ce nu pot fi trecute cu vederea. Asta este important.
Cu toate acestea, suntem mahniti sa va relatam ca terminalul sufera de acceasi deficienta ca si modelul Redmi 9A. Aici ne referim la faptul ca de pe device-ul Redmi 9C absenteaza portul USB C. Pacat 🙁
Inainte de a va etala cele mai ok aspecte hardware, avem o precizare importanta de facut. Pretul de 673 lei al versiunii 3GB RAM/64GB de Redmi 9C este mult prea apropiat de al terminalului Xiaomi Redmi 9 (700 lei pe emag, pcgarage).
Dintre cele 2 device-uri, Redmi 9 este net superior. In acest context, cel mai indicat lucru este sa va indreptati catre versiunea cea mai accesibila de Redmi 9C (2GB RAM/32GB). In regula.
Xiaomi Redmi 9C pareri – PUNCTE FORTE
# Conectivitate – NFC, slot triplu (Dual SIM si MicroSD max 512GB), Dual 4G standby, scanner de amprente, deblocare faciala, Bluetooth 5.0
# Chipset – MediaTek Helio G35
# RAM tip LPDDR4X si stocare tip eMMC 5.1
# Baterie de 5000mAh
# Display IPS 6.53 inci, HD+ (1600×720 pixeli), format 20:9, notch in forma de V
# Camera tripla 13MP + 2MP (macro) + 2MP (adancime/bokeh), PDAF, captura video 1080p 30fps
# Carcasa eleganta durabila la stropiri cu apa
Xiaomi Redmi 9C pareri si detalii despre cele enumerate mai sus
Pentru un telefon de buget, putem declara ca partea de conectivitate a device-ului poseda multe elemente cool si utile. Dintre acestea, aspectul care se evidentiaza cel mai intens este prezenta NFC-ului. Sunt foarte rare telefoanele de sub 600 lei care au la bord asa ceva.
Legat de chipset-ul MediaTek Helio G35, avem de-a face cu un propulsor entry-level destul de performant. Din punct de vedere tehnic, el se prezinta in felul urmator: tehnologie 12nm, 4 nuclee Cortex A53 2.3GHz + 4 nuclee Cortex A53 1.8GHz si procesor grafic PowerVR 8320 de 680MHz.
Ca si performanta, motorizarea Helio G35 obtine in benchmark-ul AnTuTu scorul apropiat de 106.000 puncte. Pentru un chipset entry-level, scorul este bun (spre foarte bun) 🙂
# Xiaomi Redmi 9C pareri – Despre acumulatorul de 5000mAh va precizam ca el este incarcat prin portul MicroUSB. Nasol 🙁 Partea buna este ca tehnologia de incarcare nu este jenanta. Bateria dispune de incarcare cu putere 10W, ceea ce intr-un telefon de buget este decent.
Display-ul din dotare nu aduce nimic oau, insa pentru un terminal de acest gen este decent. Referitor la camera principala, noi consideram ca telefonul dispune de un setup foto decent.
UITE RESTUL DE SPECIFICATII TEHNICE
- Sistem de operare – Android 10 cu interfata MIUI 12
- Camera selfie 5MP, mod portret
- Conectivitate – GPS/AGPS/GLONASS, jack 3.5mm, 4G LTE Cat 4, Radio FM, WiFi 802.11 b/g/n
- Senzori – accelerometru, giroscop, proximitate
- 164.9 x 77.07 x 9.0mm si 196 grame
- Culori – negru, orange, albastru
- Design – carcasa din plastic
CONCLUZIE
Noul Xiaomi Redmi 9C este un smartphone entry-level interesant. Nivelul de dotari este bun, chipset-ul Helio G35 performeaza bine (cel putin pe hartie), NFC-ul este binevenit iar versiunea cu 2GB RAM/32GB are un pret destul de bun (576 lei). Mare pacat ca telefonul nu dispune de port USB C 🙁