Uite Fossibot S3 Pro pareri si pret in Romania. In primul articol din 2026, ne focusam pe o aparitie mid-range interesanta (la prima vedere) pe online-ul romanesc 🙂 Subiectul acestei zile este terminalul S3 Pro al brand-ului chinezesc Fossibot.
Demaram cu detaliile despre pret si va spunem ca device-ul este disponibil pe site-ul eMAG.ro pentru suma de 1300 lei (6GB RAM/128GB; vandut direct de producator). Ca si fapt divers, terminalul este disponibil (tot pe eMAG.ro) si pentru 845 lei (vandut de site-ul ihunt.ro).
Al 2-lea aspect (si ultimul) pe care il acoperim in introducere este partea de dotari. Principalul highlight al device-ul este panoul AMOLED premium. Restul de dotari sunt…. asta ramane sa descoperiti pe parcursul acestui articol 🙂
Tot ce ne mai ramane de facut aici este sa va uram o lectura placuta.
Terminalul poseda un display excelent
# Panou AMOLED 6.67 inci, margini curbate
# Rezolutie 2400×1080 pixeli
# Coloristica pe 10 bit si spectru culoare DCI-P3
# Luminozitate max de 1800 niti
# Ratie ecran/corp de peste 90%
# Scanner amprente in ecran
Fossibot S3 Pro pareri – CATEVA OBSERVATII
In caz ca va este necunoscut brand-ul Fossibot, va invitam cu drag sa aruncati o privire peste articolul compus de noi pentru Fossibot S2.
Revenim la subiectul zilei. Clar avem de-a face cu un display atractiv, insa din pacate partile bune se cam opresc aici. In ciuda faptului ca display-ul este bun (spre foarte bun), trebuie spus faptul ca dansul poseda refresh standard de 60Hz. Hmmm… asta nu este in regula.
Refresh-ul de 60Hz ne indica faptul ca smartphne-ul are la bord un chipset inadecvat. Temerile noastre sunt confirmate de prezenta pe dispozitiv a propulsorului MediaTek Helio G85. Nasol.
Pe langa faptul ca chipset-ul nu este capabil sa ruleze ecran FHD+ la 90/120Hz, dansul mai bifeaza inca un aspect negativ. Helio G85 nu ofera suport pentru stocare UFS (limitat la eMMC 5.1). Din nou spunem nasol 🙁
Ca si fapt divers, chipset-ul Helio G85 este in stare sa ruleze display la 90Hz. Insa, rezolutia este limitata la HD+ (1600×720 pixeli). Bine de stiut, insa nu putem spune ca acest aspect este o bila alba pentru Helio G85.
Fossibot S3 Pro pareri
Ca sa fim sinceri, ne-a cam pierit tot cheful pentru acest device. Intelegem faptul ca Fossibot este un producator chinez mic (in comparatie cu Xiaomi, Huawei etc). Asta inseamna resurse financiare limitate.
Insa, se putea face un extra efort pentru motorizarea smartphone-ului cu net superiorul MediaTek Helio G99 (suporta ecran FHD+ 120Hz, stocare UFS 2.2, tehnologie 6nm). Chipset-ul fiind tot 4G, noi banuim ca extra investitia nu era una semnificativa (in comparatie cu Helio G85).
Cu toate ca ne-am pierdut interesul pentru acest telefon, jos va listam punctele bune ale device-ului.
# NFC, Dual SIM, MicroSD, WiFi 802.11 ac, Bluetooth 5.0
# Display secundard LCD 1.09 inci 240×240 pixeli (notificari, widget-uri etc)
# Acumulator 5000mAh, fast charging 18W
# Camera principala cu senzor Sony IMX682 64MP
Fossibot S3 Pro pareri – ALTE ASPECTE DE LUAT IN SEAMA
Pe langa faptul ca smartphone-ul are chipset modest, device-ul ruleaza un Android vechi (versiune 14) si duce lipsa de jack 3.5mm. Excelent 🙁
GANDURI DE FINAL
Terminalul Fossibot S3 Pro puncteaza bine pe partile de display si design. Cam atat. In rest, smartphone-ul este modest.
In ceea ce priveste preturile, va reamintim ca device-ul este oferit pentru 1300 lei si 845 lei. Pretul de 1300 lei este ridicol. Apoi, suma de 845 lei este cat de cat decenta, insa tot mare.
Spunem asta in contextul in care smartphone-ul Motorola G86 5G (testat de GadgetLab) costa 950 lei (870 lei resigilat). In comparatie cu terminalul Fossibot (Trabant), Moto G86 este un Ferrari veritabil. Poate este cam exagerata comparatia. Insa, ati prins idea.
Avand in vedere cele precizate, un pret corect/adecvat pentru smartphone-ul Fossibot este de cel mult 620 lei.
UITE RESTUL DE SPECIFICATII TEHNICE
- Camera selfie 8MP
- 6GB RAM LPDDR4X + 128GB stocare eMMC 5.1
- USB C 2.0, face unlock, Radio FM
- Senzori – compas, lumina, accelerometru, proximitate, giroscop
- Design – carcasa din plastic, culori – verde, negru; 8.65mm si 199 grame
- Accesorii – incarcator, husa

